Independenţă-n 3

„Este lucrul cel mai de preţ, după sănătate.
Am luptat de mică pentru a o avea, numai să pot decide singură, la orice oră din zi şi din noapte, ce şi cum să fac. Ce să mănânc, când să mă trezesc, când să mă culc.
Şi o plătesc aşa de scump... dar merită.” gândeşte cu tristeţe Isabella.
Cum să iubesc un copil de 30 de ani, total dependent de ai săi? 
Cum să suport când sună de 5-10 ori pe zi şi cere să i se facă tot?
În viaţa mea nu am apelat la cineva pentru ceva. Sunt perfect capabilă să-mi port de grijă. Pot să-mi fac singură cumpărăturile, să-mi duc coşul de gunoi, să-mi spăl, să-mi plătesc facturile, etc.
--- Dar ei sunt fericiţi să mă ajute. Cu ce te deranjează asta?”
Mă deranjează pentru că te lauzi, cu extremă aroganţă, că eşti mai bun ca alţii, că-ţi porţi singur de grijă, că nu ai nevoie de nimeni când tu nu eşti în stare să speli o farfurie.
Câte ore lucrezi pe zi, frate? 20? Ce fel de servici ai, ridici butuci, construiești case, dai cu sapa? Ce faci tu când ajungi acasă?

• Dai drumul la televizor şi urmăreşti 22 de seriale diferite, dar toate cu un mesaj clar: râde că viaţa-i un joc. Rămâi copil o eternitate, lasă-i pe alţii să facă. Laudă-te că faci, dar amână. Stai şi râde ca prostul, că se găseşte un idiot să facă lucrurile-n locul tău.” 
• Dacă nu e un serial cu idioţi, e unul cu super-eroi. C-aşa este toată lumea ta: complet ireală. Închisă, infimă morboasă, absurdă. 
• Şi după ce-ai văzut toate episoadele constructive, te aşezi în faţa calculatorului, iei microfonul şi-ţi suni prietenii să vă omorâți cu mitralierele. Să le arăţi ce poţi şi cât eşti de bun...
• Apoi suni supărat că tata ţi-a cumpărat ceva când tu ai cerut altceva. Şi urli, adresezi insulte, acuzi că nu-i atent, că nu ascultă... O cerţi pe mama că mâncarea n-are gust, c-a gătit prea mult, că nu ţi-a scris pe borcan ce mâncare este şi când expiră.

Dar dacă nu-ţi place ce fac alţii, de ce nu le faci tu?
Te lauzi c-ai învăţat părinţii să gătească cum vrei tu?
De ce nu ai învăţat tu să găteşti? Ăsta ar fi motiv de laudă!
Dar nu eşti dependent de nimeni şi nimic, Doamne fereşte. Aşa se fac lucrurile-n lumea ta. 
Şi cea absurdă sunt eu, că-ţi cer să creşti. Să devii om. Că te învăţ lucruri ce mama ta avea datoria să te-nveţe.
Dar pe cine să înveţe, că n-a avut. Nu i-ai permis. Tu ştii tot, eşti cel mai cel, meriţi tot. Eşti un zeu.
Dar zei ca tine, se găsesc pe toate drumurile. Deschizi uşa şi dai peste 3 dintr-o lovitură. Nu faci nici 10 paşi c-ai găsit 100, şi tot aşa.
De fapt, mulţi sunt mai buni ca tine. Mulţi ştiu să facă mai mult decât să stea cu telefonul în mână, la orice oră, cerând, comandând, acuzând şi pretinzând.
Eşti omul cel mai puţin independent ce mi-a fost dat să cunosc. Cel mai superficial, cel mai arogant şi lăudăros. Cel mai ignorant.
Nu am timp să citesc, să fac nimic. Nu am timp să ascult ce spui.

Vrei să fii cineva, să câştigi, să inventezi... Dar când? Ai 22 de seriale pe care le urmăreşti, + alte 5-6. Când să faci altceva? Cu ce mentalitate?

Nu mai simt nimic. Dar nimic. Nu-mi pasă, nu mi-e dor. Sunt obosită. Nu mai cred în promisiuni deșarte. Nici n-am crezut vreodată. Doar îl iubeam. Şi l-am avertizat: Nimic nu este etern, într-o zi, voi înceta să te iubesc. De câte ori refuzi să mă auzi, de-atâtea ori loveşti în ea.
Şi-ncet, Isabella, aşează capul pe pernă. Un ultim gând îi trece prin minte:
Nu am nevoie de el. Nu sunt dependentă. 
Vor să rămână copil? Nu este treaba mea. Dar nu mai vreau să am de-a face cu ei. Mereu au fost 3. 
Se crede „mai cu moţ” pentru că s-a-nconjurat numai de lepădături. Şi e clar că se crede mai presus: el are casa lui... 
Am cunoscut oameni infinit mai buni ca el. 

Te rog, daca ai apreciat, poti lasa un semn (like, share, comment), sau te astept pe Facebook, si pe celelalte bloguri ale mele: Eu merit, Gusturile nu se discuta. Iar daca citesti in engleza, arunca o privire pe While I breathe, I hope si pe LinkedIn. Te astept cu mult drag.
Multumesc, om cu suflet.