Blestemele mamei: Răni ascunse

Drag om,

Am întrerupt șirul cărții la care lucrez febril de ceva vreme, din dorința sinceră de a oferi un strop de consolare celor care scriu mesaje pe blog sau trimit în privat. 

Când am publicat o poveste scurtă în centrul căreia erau (sunt), blestemele de mamă în 2013 (apasă aici ca să o citești), nu am bănuit că atât de multă lume se confruntă cu astfel de situații de coșmar.

De atunci,  călătoresc prin nenumărate mărturii pe aceeași temă, blestemele de mamă, care-mi întristează sufletul și îmi îngheață sângele în vene. Sensibilă din naștere, simt durerea altora înăuntrul meu, fie că se dezvăluie prin cuvinte sau tăcere. 

Unii dintre noi nu spun că sunt blestemați zilnic sau poate de mai multe ori pe zi de mamele lor. Poate nu admit nici față de ei, că le este rușine și groază. Se tem că nu sunt crezuți, înțeleși, ascultați... Sunt îngroziți de judecata celor care nu au suficientă empatie, mai bine zis omenie. 

Dar eu citesc, ascult, aud durerea ta, a fiecăruia dintre voi. Eu știu cât de tare doare. Știu cât ai vrea să fii iubit, strâns în brațe, mângâiat, nu blestemat.

Te cred și te înțeleg, de aceea și scriu mai multe cărți despre mame care nu ar fi trebuit niciodată să aibă copii. 

Fotografie de pe Pixabay

Cuvintele au o valoare inestimabilă pentru mine. Prin scris, îmi croiesc drum în lumea emoțiilor și a înțelegerii profunde. 

Multe povești de coșmar încep în momentul în care adulții decid să aducă copiii în această lume. Poate nu decid cu bună știință. De multe ori, copiii „sunt o greșeală.”

Se întâmplă foarte des ca o femeie să rămână gravidă fără să vrea. Poate făcându-și datoria de nevastă. „Este voința Domnului.”

Poate neștiind cât de ușor se poate forma o viață în interiorul unui corp. Este o sămânță mică-mică care prinde viață într-o fracțiune de secundă, chiar și într-un teren uscat... o inimă rece.

Pentru unii părinți, mame, copiii sunt o povară.

Dar ce vină are copilul?

Înțeleg că nu îl poți iubi, dar de ce îl blestemi?

Cum să îi vrei răul unui om pe care l-ai purtat în pântece? 

Este carne din carnea ta. Sânge din sângele tău.

Sunt întrebări care vreau să deschidă porți către compasiune și reflecție, într-o lume în care sensul iubirii, al datoriei sunt doar ecouri.

De la începutul timpurilor, noi credem că mamele trebuie să își iubească necondiționat. Dar iubirea nu este un sentiment pe care îl pot simți toți părinții. Unii părinți îl au, ori li se dezvoltă instinctul părintesc atunci când văd pentru mine prima dată creația lor, alții nu. 

Te rog, citește și această postare: https://povesteaisabellei.blogspot.com/2024/04/blestemul-mamei-abuz-sau-tulburare-de-personalitate.html. 

Iubirea nu este ca o aplicație din fabrică pe telefon. 

Unele femei, chiar foarte tinere, se umplu de iubire instant când își țin pruncul în brațe. Un val parcă forțat de iubire le învăluie când îl simt sugând la pieptul lor și atunci ar vrea să-l protejeze, să-l apere de rău, să-l vadă fericit.

Apoi, pe drumul vieții, cine știe când și de ce, unele dintre mame uită ce este iubirea și încep să blesteme. Încep să arunce cuvinte pline de venin și să le dorească boli grele, necazuri, pușcărie...

Viața e grea și la cine să te duci să te plângi dacă nu la mama ta? 

Între părinți, mame și copii este întotdeauna o dinamică complexă, unde cuvintele de ură sau iubire sculptează destine.

Ce pot să spun unui copil, indiferent de vârsta lui, care este biciuit de blesteme? 

Știu că te simți copleșit, epuizat, pierdut... Știu că ai vrea să nu fii martor al degradării umane. Știu că ai nevoie de iubire, de încurajări, de cuvinte frumoase, de alinare. Știu că ți se cuvin și le meriți, dar nu o poți forța pe mama ta să te iubească, dacă sufletul ei e negru.

Eu cred că o mamă care își blestemă copilul are o piatră în piept, în loc de inimă.

Poate mintea ei este fracturată, afectată de o boală grea pe care nu o poate controla, că nu este în puterea ei.

Poate că nu știe ce este iubirea, că nu a avut-o niciodată.

Poate este posedată de diavol. 

Îmi este milă de ele, de cele care fac rău neștiind ce efect are asupra altora. 

Oare cum se vor simți și ce vor face, cum vor reacțional la judecata de apoi, când li se va cere socoteală? 

Un singur blestem, cuvânt de ură este îndeajuns să traumatizeze un suflet nevinovat, mai ales dacă acest suflet este în corpul unui copilaș care nu știe ce se întâmplă.

Fiecare blestem de mamă care este aruncat asupra unui om pe care l-a adus pe lume, face răni adânci în inimă. Răni care nu se închid niciodată și sângerează în fiecare zi.

Nu există blestem care să nu fie purtat pe umeri până la sfârșitul timpurilor, ca un munte. Unii mor sufocați sub povara lor.

Cei blestemați pot ierta, pot ignora, dar nu pot uita.

Și nu pentru că nu vor, este natura umană.

Blestemele de mamă sunt leziuni care nu se vindecă niciodată cu adevărat. Ele lasă cicatrici care durează o viață și afectează nu numai pe cel care le primește, dar și pe cei din jurul lui.

Inima copilului pe care ar trebui să îl iubești pentru că tu l-ai adus pe lume, intră în avarie când arunci vorbe dușmănoase asupra lui. Viitorul lui va fi semnat cu roșu.

Cuvintele au o mare putere. Ele pot construi sau demola. Ele pot vindeca sau răni. Ar trebui să alegem cuvintele cu grijă, mai ales când vine vorba de copiii noștri... ai voștri, că eu nu am copii. 

Amintiți-vă că voi sunteți modelul lor, că ei învață de la voi. Și dacă de mic l-ai lovit cu blesteme, el poate crede că așa este „normal” și uite cum din copil, ai creat un monstru care la rândul lui va crea alt monstru.

Te rog, oprește-te. Când gura ta vrea să urle un blestem, astup-o forțat. Mușcă-ți limba.

Tu cum te-ai simți dacă mama ta te-ar blestema? 

Dacă ai fost blestemat sau blestemată, știi cât de mult a durut și doare. 

De ce să provoci această durere incomensurabilă celor pe care întregul univers zice că trebuie să îi iubești?

Rupe lanțul blestemelor, al cuvintelor veninoase aruncate poate din cauza frustrării, a necazurilor vieții, a lipsurilor materiale.

Eu nu acuz mamele că sunt deșerte de iubire, eu le acuz dacă vor răul mlădițelor lor, chiar dacă numai temporar și nu cu-adevărat din cauza supărării, prin intermediul blestemelor.

Iubirea unei mame este cea mai puternică forță de pe pământ. La fel și ura.

Nimic nu poate face mai bine și respectiv mai rău. Blestemele distrug încrederea unui copil în sine și în lumea din jurul lui. Și nu este oare destul de greu pe pământ și fără blesteme? 

„Mama este banca la care ne depunem toate rănile și toate grijile.” 

O expresie atribuită lui William Makepeace Thackeray. Poate că acest om a avut o mamă bună. Nu știu. 

La întrebările poate interioare: 

„De ce? De ce mama mea, care ar trebui să mă iubească necondiționat și să mă protejeze, îmi dorește răul?! Cum poate să mă blesteme așa?” nu există răspunsuri care să-ți ia durerea.

Drag om care citești aceste rânduri și care ai fost blestemat de mama ta: nu ești singur, din nefericire. Există o mulțime de oameni care te înțeleg, care te ascultă și care plâng pentru tine. Există oameni care știu cât de mult doare.

Continuă să-ți scrii durerea, pe un carnețel sau pe blogurile mele. Scrisul este o terapie pentru suflet. Cu cât scrii mai mult, cu atât îți eliberezi sufletul de durere. Scrisul nu șterge blestemele, nu o transformă pe mama care te blestemă într-una iubitoare, dar te ajută să respiri. 

Nu ești blestemele pe care ți le-a aruncat mama ta. Nu le duce pe spinare ca pe o cruce, nu sunt păcatele tale. 

Ești mult mai mult decât acele vorbe spinoase. Ești un om valoros, demn de iubire și respect. Eliberează-te de strigoiul blestemelor. Ele au putere asupra ta numai dacă le dai voie. 

În trecut, ți-aș fi spus să le ignori, să nu te gândești la ele, să nu le dai greutate. Acum, după mai mult de 40 de ani de studiu intens, îți spun să te gândești la ele și să accepți că au fost spuse și că le-ai auzit. Blestemele au fost, s-au întâmplat. Mergi înainte și lasă-le în urmă, căci nu le poți schimba. 

Este ușor de zis, greu de făcut. Știu bine. La fel ca mine, tu știi bine că acceptarea este salvarea ta. A minții tale. A sufletului tău. Mântuirea. 

Dacă ea, mama ta, nu te poate iubi, tu nu o urî. Fii mai creștin decât ea. Mai bun. Mai chibzuit.

În cazul în care ai posibilitatea, stai cât mai departe de cine îți vrea răul, strigând blesteme după blesteme. Nu te simți vinovat că nu suni și nu vizitezi. Dacă ai copii, nu îi expune blestemelor bunicilor. Dumnezeu nu te va pedepsi pentru asta. EL știe de ce.

Blestemele mamei sunt răni ascunse și nimic nu le poate vindeca. Îmi pare rău că femeia care ți-a dat viață nu te iubește. Te îndemn să alegi să te iubești pe tine însuți/însăți, în ciuda blestemelor cu care ai fost sau ești încă flagelat/ă.

Eu mă rog pentru tine. Mă rog pentru fiecare dintre cei care îmi scriu și pentru cei care citesc despre blesteme de mamă și plâng cu suspine în tăcere, pentru că se recunosc. 

Plângi, așa te eliberezi. Dar nu te simți blestemat. Pune sfârșit la suferință. Ignoră, respiră adânc și mergi mai departe.

Așa să ne ajute Dumnezeu! 

🕮

Romanele, toate cărțile mele (memorii, auto-ajutor și dezvoltare personală) se găsesc online, în ambele formate: electronic și de hârtie. 

Aici un link direct (apasă, se va deschide o altă pagină sigură 100%), ca să vezi titlurile pe Google Play – doar pe acelea noi, semnate cu numele meu întreg: Cristina Gherghel. 

Dacă ești interesat de narcisism, un fel contemporan de a fi și de a face, te invit să te înscrii la noul meu canal de YouTube.