Marioneta

Următoarea pagină este continuarea acestor două: 1, 2. 

Isabella se prezintă la doctor pentru a afla rezultatele biopsiei. Are inima între spine, dar nu vrea să se gândească.

Pe sală alte 2 femei tinere. Una dintre ele plânge. Cealaltă are un copil în braţe. Doi bărbaţi le acompaniază. Toţi au faţa tristă. Îi salută şi le întreabă pe femei dacă este doctorul şi dacă au fost deja înăuntru.

Femeia care plânge a fost. Nu este mulţumită de rezultat. Cealaltă are programare la alt doctor. Imediat îşi aude numele. Scapă poşeta pe jos, o ridică cu mâinile tremurânde, să se-ndreaptă spre uşa cabinetului.

--- „Bună ziua.”

--- „Ia loc. Mai întâi de toate cum te simţi. Ţi-a fost rău, ai vomitat, ameţit? Pierderi?”

--- „Nimic deosebit. Cred că este normal ca după anestezie să te simţi buimac.”

--- „Bine, mă bucur. Isabella, am aici rezultatele biopsiei. Cum bănuiam nu este tumoare malignă. Niciunul dintre chisturi (să le numim aşa) nu are această caracteristică. Deci nu există riscul să mori.”

Îl priveşte lung şi gândeşte în sinea ei.

--- „Să mor? Cui îi este frică de moarte? Nu asta-i problema. Vreau să înceteze durerile, atât. Dacă trebuie să mor, sunt în pace.” Doctorul continuă cu voce mai joasă decât mai înainte.

--- „Ai auzit vreodată de endometrioză?!”

Isabellei îi sare inima din piept.

--- Endometrioză?! Da, am auzit. Am citit mult despre asta în ultima perioadă. Mare parte din simptomele pe care le am sunt similare cu cele ale endometriozei. Temeam acest diagnostic. Sunteţi sigur?! Vă rog să mă scuzaţi. Bineînţeles că sunteţi sigur.”

--- „Nu-i nimic. Da, sunt sigur din păcate. Operaţia a decurs bine. Nu a trebuit să-ţi exportăm niciunul dintre ovare. Deci, din punct de vedere al conceperii unui copil eşti în regulă. Dar trebuie să-l faci acum. Vreau să zic în următoarele 4-5 luni. Cu cât mai degrabă cu atât mai bine....”

Isabella s-a albit la faţă, o infinitate de gânduri îi trec prin minte. Imagini de copiii plângând, mame singure, triste, îndurerate... Simte cum inima a luat-o razna. Strânge cu putere mânerul scaunului. Doctorul observă cum degetele se albesc din cauza forței înmagazinate în ele.

--- „Domnule doctor eu nu am partener. Cum aş putea să fac un copil acum? Cu cine?”

Doctorul îi zâmbeşte răbdător:

--- „Sunt sigur că o femeie ca tine nu ar avea probleme să-şi găsească pe cineva. Toţi infirmierii din acest spital s-au îndrăgostit de tine. Dar mai este şi opțiunea inseminării artificiale. Nu ai nevoie de un bărbat în carne şi oase. Îmi imaginez că ştii la ce mă refer.”

--- „Dar eu nu am vrut niciodată copii. Nici nu pot să mă gândesc la asta. Nu am timp. Lucrez non stop. În 4 locuri diferite. Dorm câteva ore pe noapte. Sunt nopţi în care nu dorm deloc. Şi tot nu ajung la sfârșit de lună. Nu câştig destul pentru a mă întreține pe mine. Cu ce să cresc un copil?! Ce pot eu să-i ofer? Totuşi, aţi spus că operaţia a decurs bine. De ce ar trebui să mă grăbesc aşa?! Nu aţi exportat tot ce era nenecesar?”

--- „Da. Dar, din nefericire această boală este incurabilă. Ba mai mult, avansează pe zi ce trece. Acum ai ovarele şi abdomenul lipsit de corpuri străine. Dar imediat după orice fel de intervenție chirurgicală apar excrescențe care se pot împrăștia în tot corpul. În scurt timp există riscul să nu mai poți procrea niciodată. Ştiu că e greu să accepţi asta, de obicei acesta este un fapt care trebuie organizat din timp. Dar tu nu-ţi poţi permite asta. NU MAI ai timp, Isabella. Dacă vrei să fii mamă, acum este poate singurul moment în care poţi lua această decizie.”

Isabella simte un cuţit în inimă. Îşi duce instinctiv mâna la piept. Doctorul îi sare în ajutor.

--- „Nu am nimic, este doar un impuls automat.”

--- „Vrei un pahar cu apă?”

--- „Nu, mulţumesc.”

--- „Du-te acasă. Plângi cât vrei dar gândeşte-te la ce ţi-am spus. Şi vezi ce decizi. Dar grăbeşte-te. Nu este 100% cert că nu mai poţi procrea niciodată, dar pentru a avea ma multe şanse de izbândă, acum este momentul.”

--- „Să plâng... „ şopteşte Isabella. „Da, ar trebui să plâng. Aşa ar fi normal. Dar nu pot.”

--- „Încearcă, te vei simţi mai bine.”

--- „mai bine...” repetă Isabella ca un ecou

--- „Mă voi simţi vreodată bine?!” Suspină profund.

--- „Domnule doctor dar nu există niciun tratament care să împiedice evoluţia bolii? Un medicament, un plasture.... Orice. Suntem în 2004 totuşi. Posibil să nu se fi descoperit o cură până acum?”

---”Nu există Isabella. Nu numai că nu s-a descoperit un tratament eficace, dar nici măcar nu se ştie de ce apare această boală. Care sunt cauzele. Totuşi, îţi voi prescrie nişte anticoncepționale. Dar asta data viitoare când vei veni la vizita de control. Până atunci tu trebuie să fi luat o decizie referitoare la a deveni mamă. Şi dacă nu vrei îţi voi prescrie reţeta.”

--- „Anticoncepționale?! De ce? Nu vreau să iau aşa ceva, sunt împotriva medicinalelor. Mai ales al acestora. Au multe efecte colaterale. Şi nu am partener, la ce-mi pot servi?”

--- „Nu, Isabella, în acest caz aceste pilule pot încetini boala. Dar aici depinde de la organism la organism. Fiecare caz de endometrioză este unicat. Orice femeie reacționează diferit la tratament. Dar vom încerca şi sperăm să funcţioneze.”

Doctorul o priveşte lung încercând să-i citească sufletul, apoi se apleacă şi scrie ceva pe o foaie de hârtie pe care o întinde Isabellei.

--- „Sună acest doctor să fixezi o vizită. Te va ajuta. Este un prieten de-al meu. Nu te va costa nimic.”

--- „Ce fel de doctor e şi cum poate el să mă ajute dacă Dvs. nu puteţi?!

--- „Eu sunt ginecolog, el este psiholog. Te va ajuta să vezi clar şi să accepţi mai uşor.”

--- „Credeţi?!”

--- „Da, trebuie. Viaţa merge înainte.”

--- „Mulţumesc, mă voi gândi. La revedere.”

Isabella iese pe hol, femeia în lacrimi este încă acolo. O întreabă de ce nu pleacă acasă.

--- „Îmi aştept soţul, a plecat să ia o cafea. Trebuie să-i spun că vreau alt copil. Ştiu că nu e de acord, dar eu vreau să fiu mamă din nou. Nu mai avem timp.”

O priveşte lung, cu durere-n suflet...

--- „Mamă din nou...Vă salut, eu trebuie să mă-ntorc la servici. Numai bine vă doresc. Faceţi-vă curaj să-i spuneţi soţului. Sunt sigură ca va înţelege.”

...

--- „Şi dacă decid şi am un copil... şi e fată...  ea ar putea să erediteze această boală. VA moşteni această boală!! Nici nu pot concepe aşa ceva. Cum să condamn  un copil la suferinţă cu bună ştiinţă? Dumnezeule!" 

Din acea zi ori de câte ori va vedea un copil, ori de câte ori va auzi cuvântul „mamă” Isabella va simţi o durere care nu se poate exprima-n cuvinte.

--- „Doamne... nu mi-ai dat o singură oportunitate să-mi schimb destinul. M-ai ajutat să vin aici, e drept, să scap de ei... dar cu ce preţ? Chiar nu am dreptul să decid când şi dacă să am un copil?! Este viaţa mea! Nu ai niciun drept asupra mea! M-am săturat de toate aceste injustiţii. Sunt ca o marionetă în mâinile unui păpușar fără inimă. Ce ţi-am făcut?! Eu... nici nu ştiu ce-i viaţa. Cum are să mă mai iubească cineva? Eu... nu mai am nimic. NIMIC nu mi-a rămas!”