Iubiri și... iubiri

Imparte Dragoste si Dragoste vei Primi:

E vineri, Isabella abia a ajuns acasă, s-a schimbat și se pregătește să gătească.
O să-l surprind, are să-i placă. Ieri mi-a spus că n-a mâncat demult.”
Sună telefonul, e el.
--- Unde ești, iubito, în oraș?
--- Tocmai ce am ajuns acasă, numai ce m-am schimbat.
--- Bine, te-am sunat să-ți aud vocea. Ne vedem în câteva ore. Mi-e așa dor de tine... .
După câteva minute aude un zgomot la ușă, cineva vrea s-o deschidă. Inima-i tresaltă cu putere.
Cine o fi? Sper că nu sunt părinții lui.”
Cheia se învârte și apare el. Un zâmbet larg îi traversa fața.
--- Tada! Am vrut să-ți fac o surpriză!
Isabella se uită uimită... chiar este o surpriză! Îl îmbrățișează cu putere cerându-și scuze că nu a avut timp să pregătească masa.
--- Acum voiam să mă apuc.
--- Ce faci bun?
--- E o surpriză, schimbă-te și du-te la învățat.
--- Dar vreaustau cu tine!
--- Nu. Tot ce faci este să mă încurci, doar știi. Hai, du-te, fuga!
--- Nu te uita așa. Tu mi-ai zis să te oblig. Te rog, doar știi că o fac pentru tine.
Se schimbă într-un final și se apucă de învățat.
Isabella, în timp ce gătea se gândea.
De unde o fi sunat? El nu vorbește la telefon când conduce. Și a ajuns acasă-n doar 5 minute după ce a sunat. Mda, a fost la ai lui. Din nou. Ca în fiecare zi. Și mi-a promis că se va detașa. Sunt luni de zile de când mă asigură că o va face.”
Oftează profund.
Nu poate trăi fără ei, este total dependent. E un copil. Și are 30 de ani. Niciodată nu va deveni adult responsabil.
Termină de gătit. Prepară masa și-l strigă.
Vine în fugă.
--- Ce miros grozav!!! Ce mi-ai făcut bun? Borș? Nu se poate! Ce mult mă iubești! Chiar îmi era poftă!
Isabella îl privește lung. Vrea să se abțină, dar nu poate. Este frustrată la maxim.
--- Iar ai trecut pe la ai tăi. Mi-ai spus că o să o faci mai rar. Nu cumva ai mâncat acolo?
--- Nu, cum să mănânc? Ți-am promis doar. Am mers pentru că aveam ceva de făcut la ei. M-au sunat.
Isabella îl ascultă, încercând să stea calmă, dar inima nu vrea să-i dea ascultare. Se înroșește violent.
--- Taci, te rog. În fiecare zi aceeași poveste. M-am săturat.
El încearcă să o strângă în brațe.
--- Iar începi? N-am făcut nimic rău. Sunt părinții mei. Mi-am cumpărat telefon nou și insistă de luni de zile să-mi fac un abonament ca să poate vorbi cu rudele la țară. Nu puteam să-i refuz.
--- Este o glumă? Cum adică să-ți faci abonament pentru ei pe telefonul tău? Nu are absolut niciun sens! Ce, ei nu au telefon? De ce nu-și fac pe al lor?!
--- Mă, ce-i cu voi? Credeam că ești tu cel care nu poate trăi fără ei, dar uite că m-am înșelat. Și ei simt același lucru.
--- De-acum trebuie să fii la dispoziția lor ori de câte ori ei vor să-și sune rudele. Ce e asta? O tactică de război? Da... au început un război împotriva mea.
I se umplu ochii de lacrimi, se uită la el... un copil.
Nu va crește niciodată. Ei nu-i vor permite. E clar acum.
Se așează la masă, ea nu mănâncă. El... nici nu observă. Mănâncă cu poftă. O laudă. Isabella nu-l crede. E obosită... obosită de el, de ei, de toată istoria asta.
Strânge masa, se apucă de spălat vasele și se gândește resemnată:
Trebuie să plec! Nu mai pot respira, voi muri sufocată. Nu pot si nu voi lupta împotriva lor. Nu voi câștiga niciodată. Și nici nu vreau. Cine sunt eu să-i despart? N-am niciun drept.
Vor să rămână copil, FIE! El a ales deja.
Iar eu nu vreau să fiu un surogat al părinților. N-am vrut copii, nu mi-am făcut. De ce trebuie să suport capriciile altuia?
Nu este omul ce mi-a descris. Nici pe departe. Este doar un copil... Un copil ce suge încă la sânul mamei.
Ce imaginație are... și cum a reușit să mă păcălească!
O fi nebun? Numai un psihopat poate să mintă cu atâta dezinvoltură.
Trebuie, TREBUIE să plec! Mă doare, e târziu, îl iubesc, dar nu mă pot resemna să trăiesc cu un copil mincinos ce nu-i capabil să-și ducă coșul de gunoi. 

Merit și voi avea mai mult.


Te rog, daca ai apreciat, poti lasa un semn (like, share, comment), sau te astept pe Facebook, si pe celelalte bloguri ale mele: Eu meritGusturile nu se discuta. Iar daca citesti in engleza, arunca o privire pe While I breathe, I hope si pe LinkedInTe astept cu mult drag. Multumesc, om cu suflet.


0 comments:

Trimiteți un comentariu

Este o poveste, te rog să nu faci asumpții. Comentariile caracterizate de aroganţă/grandomanie, lipsă de respect, insulte, homofobii, trivialităţi nu vor fi publicate. Mulţumesc pentru timpul acordat. O viaţă frumoasă, plină de iubire-ţi doresc.