Adevăr și iluzii

Isabella se îmbracă și fuge prin frig.
--- „Nu mă iubește! Uită-te la el, când este interesat de ceva, dedică trup și suflet. L-am rugat să se dedice și relației noastre. De atâtea ori... Dar a făcut-o??? Da, pentru câteva ore, o zi sau două... nu mai mult. Și aia numai de frică că plec. Ce simte pentru mine nu e iubire. E o mârșăvie de sentiment. O nevoie... . De cineva.... de oricine... .
Și lacrimile calde îi curg șiroaie pe obrajii roșii înghețați de frig.
Le șterge cu o batistă și vede negru pe ea.
--- „Doamne, am uitat că m-am dat cu rimel! Ce figură trebuie să am... De aia se uită lumea așa.”
Duce batista din nou la ochi încercând să se curețe. Merge cu și mai multă viteză, să se calmeze, și ușor - ușor simte cum inima își încetinește bătăile, nu mai respiră sacadat, nu mai tremură..., dar simte că o apucă leșinul și se așează pe o bancă.
--- „Ce-o fi cu mine?! Mă simt atât de slăbită... . Și nu pot sta aici, este atât de frig.”
Începe din nou să plângă, frângându-și mâinile.
--- „Offff, de ce nu mi-am luat mănușile? Da, nu am, de aia nu le-am luat.” 
Frigul umed îi pătrunde în oase, tremură din toate încheieturile.
Se ridică forțat și merge aproape alergând pe stradă. De data asta să se încălzească. Sângele pus în mișcare îi încălzește corpul... nasul rămânând roșu, ca a lui Bambi.
Surâde trist...
--- „Ce comparație. Auzi la mine, Bambi... dar cam așa e, umed și rece... hihihi... un pui de căprioară, asta sunt. Și el mă vede ca pe-un obiect.
Ajunge în parc și se așează pe o bancă. Stă nemișcată privind în gol vreme de 10 minute. Parcul era pustiu, sau cel puțin așa i s-a părut ei... Nu vedea nimic în jur. Doar cerul cenușiu și natura moartă.
Deodată simte niște pași:
---„E el, a venit după mine. Și-a dat seama că a greșit. Dragul de el...
I se umezesc din nou ochii, de data aceasta de dragoste și recunoștință... Așteaptă să o sperie (cum face el de obicei), dar pașii trec mai departe... .
--- „Nu e el! Cum am putut să cred așa ceva?! Să lase el treaba lui pentru mine... Ce dacă mi-a promis? Nu-i pasă de nimic. Nu știe ce-nseamnă o promisiune. Vorbele nu au nici cea mai mică valoare pentru el. Sunt doar vorbe, total lipsite de fundament. Sunt atât de singură... .
Dar mai mult de atât nu se poate întrista, știe că inima a vrut să o mintă din nou. Nu poate să-i reproșeze nimic... Așa e ea. Nu judecă, nu-ntreabă, acționează doar.
Alți pași care se apropie și o voce masculină i se adresează timidă:
--- „Bună ziua. Îmi cer scuze, ești cumva Anca?”
Isabella îi zâmbește cu tristețe:
--- „Nu, îmi pare rău.”
Bărbatul continuă
--- „Am vorbit cu ea și mi-a zis să o aștept aici, dar nu o văd. Aștept de vreo 30 de minute. Am crezut... am sperat că ești tu... știi, întâlnirile astea on line... .
--- „Mai așteaptă, sigur o să vină!”
Dar în inima ei știe că nu va veni... A mai auzit istorii dintr-astea. Fete care se distrează pe seama băieților naivi... sau/și viceversa.
--- „Și-a bătut joc de el. Și ce băiat drăguț! Păcat.”
Băiatul bărbat își cere scuze și se îndepărtează fără prea multă grabă, uitându-se înapoi.
Isabellei îi trec prin minte diferite idei:
--- „Poate a fost doar o tentativă de a deschide un dialog cu mine... Ce aiurea.”
Se ridică și pleacă în viteză. Se mai plimbă vreo 30 de minute și se întoarce la el. Nu pentru că vrea să-l vadă, dar pentru că este înghețată și are nevoie de baie.
El îi deschide surâzând.
--- „Te-ai întors, iubito? Ce s-a întâmplat? Ce-i cu tine? Vorbește cu mine, te rog. Știi că te iubesc.
Dar Isabella și-a dat seama de exact contrariul. Nici nu suportă să-i simtă atingerile. Inima îi este goală...
Inevitabilul se va produce foarte curând.
Nu sunt compatibili. Au încercat destul. El este un copil capricios, ea o femeie în toată regula. Trecută prin multe... are sufletul plin de durere. 
--- „Merit mai mult și voi avea, dar nu de la el. Mai mult el nu are de dat!


Te rog, daca ai apreciat, poti lasa un semn (like, share, comment), sau te astept pe Facebook, si pe celelalte bloguri ale mele: Eu meritGusturile nu se discuta. Iar daca citesti in engleza, arunca o privire pe While I breathe, I hope si pe LinkedInTe astept cu mult drag. Multumesc, om cu suflet.

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. Ce trista istorie. Se intampla in fiecare zi. Ce bine scrii, parca traiesti toate aceste sentimente. Imi place foarte mult stilul tau. Am inteles ca sunt fragmente dintr-o carte. Mi-ar place sa o citesc toata. Cand o publici? Isabella are un destin atat de trist. I se intampla vreodata ceva bun?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Am observat cum cei ce-mi sunt alături nu citesc aproape niciodată ceea ce scriu.
      Da, istoriile de genul sunt infinite. Ah... Nu am terminat-o și nu cred că voi avea modul să o public.
      Isabella... are o foarte grea cruce de dus. Destinul ei e scris... și nu e pozitiv. I se întâmplă și lucruri bune... dar pălesc în fața imensității de lucruri rele.

      Ștergere

Te invit la terapia sufletului: dacă durerea te copleșește, nu ezita să o împărtășești.
Aici, vocea ta contează și sentimentele tale sunt importante.
Nu voi permite nimănui să te judece.
Respectul este legea oamenilor buni.
Spunându-ți povestea, îți eliberezi spiritul.
Comentariile tale pot aduce lumină în viața altora.
Îți mulțumesc pentru încredere.