Este pierderea ta!

Imparte Dragoste si Dragoste vei Primi:

„... Şi iarăşi ne jucăm... .
Ne certăm, ne împăcăm, dăm vina unul pe altul... numai canu fie bine.
Şi m-am săturat. Nu mai pot. Vreau să se termine odată. Nu mai vreau să sufăr, NU MERIT!
Te superi când spun adevărul, că din punctul tău de vedere nu e. Dar adevărul nu este subiectiv!
Te vezi aşa cum te-au lăsat ai tăi să crezi. Sau cum ţi-au spus aşa zişii prieteni/prietene.
Ai trăit aşa de mult printre superficiali, oportunişti şi aroganţi că habar nu ai să mai faci diferenţa.
Ştii cum se spune: „cine stă cu lupul în groapă, învaţă să urle.” Şi ţie îţi place să urli!


Sunt o femeie cum nu o să mai găseşti niciodată, însă dacă nu vrei să vezi asta, este pierderea ta!
Fă ce vrei, vreau să merg înainte. Mi-ajunge.
Ai căutat o femeie independentă şi apoi ai pretins să fac 100 de paşi înapoi. 
Să fiu cum nu am fost niciodată: incapabilă să-mi port singură de grijă. O imatură cu telefonul în mână sunând-o pe mama din 5 în 5 minute (care apoi se laudă că stă la dispoziţia mea.)
Cum eşti tu. Ai pretins să accept un ajutor pe care NU l-am cerut şi de care NU aveam nevoie!
Dar eu nu am fost niciodată aşa, nu am fost copil. De mică am luptat pentru independență. Am învăţat că singura persoană pe care se poate conta întotdeauna sunt doar eu.
Aţi vrut să mă schimbaţi, să accept lumea voastră inconsistentă, în dependenţă de toţi. Să faceţi din mine o marionetă, care fără maestrul păpuşar nu valoarează nimic.
Iar eu am vrut ca tu să creşti, să fii omul pe care l-ai descris cu atâta lux de amănunte... . 

Ştiu că nu eşti capabil să înţelegi cuvintele mele. Dacă nu e mama să ţi le explice... nu poţi. 
Ştiam, şi totuşi m-am încăpăţânat să te cred. Să-ţi înţeleg scuzele.
Am încercat din răsputeri să te văd cum te vezi tu. Cum te-ai descris. Dar acel om MINUNAT nu există. Tu ai descris o iluzie, o utopie. Şi-apoi te superi când îţi spun.

De ce m-ai minţit?! Nu ţi-am cerut NIMIC. Nu m-aş fi aşteptat la NIMIC de la tine, dacă nu te-ai fi lăudat!
8 ani de singurătate şi dau peste unul ca tine.
Un mincinos, un arogant, un imatur!
Nu te mai vreau, gata! Rămâi cu obscuritatea şi impoziţiile tale. Rămâi cu lumea ta, nu aş fi fost niciodată fericită în ea. Eu nu pot, şi nici NU VREAU SĂ MINT!

Sunt obosită, nu vreau să te mai văd! Gata. Nu MĂ meriţi!
Este pierderea ta! Ca tine se găsesc milioane, oriunde... .”


Şi plânge Isabella, plânge de milă şi ruşine. Îi este milă de propria-i făptură. Şi ştie că dacă inima a ales din nou prost, este doar vina ei. Inconştient alege suferinţa. Aşa ştie ea să facă. Şi-ar vrea să-nveţe să nu mai iubească. Unii oameni chiar nu merită.

Te rog, daca ai apreciat, poti lasa un semn (like, share, comment), sau te astept pe Facebook, si pe celelalte bloguri ale mele: Eu meritGusturile nu se discuta. Iar daca citesti in engleza, arunca o privire pe While I breathe, I hope si pe LinkedInTe astept cu mult drag.
Multumesc, om cu suflet.


0 comments:

Trimiteți un comentariu

Este o poveste, te rog să nu faci asumpții. Comentariile caracterizate de aroganţă/grandomanie, lipsă de respect, insulte, homofobii, trivialităţi nu vor fi publicate. Mulţumesc pentru timpul acordat. O viaţă frumoasă, plină de iubire-ţi doresc.